Cultul Soarelui a apărut, așa cum menționează Virgil Vasilescu, atunci când omul și-a dat seama că este singur și îi este frică. A ridicat capul spre cer și a cerut ajutor unei entități abstracte, atotputernice, iar pentru a dialoga cu această forță protectoare, a inventat anumite semne. Se pare că, în special datorită comunicării prin aceste simboluri cioplite în lemn, piatră sau incizate pe lut, a apărut ulterior alfabetul. Cultul soarelui a dat naștere mai multor semne derivate din aceeași adorație față de astrul ceresc. Spirala, volutele, rombul, chiar și crucea sunt semnele cerului, care au fost folosite din plin în toate manifestările artei populare și cu precădere în decorarea hainelor. Soarele este un simbol arhetipal care indică sursa, lumina, izvorul vieții. El este și centrul lumii, inima universului. Fără soare nu există viață. El este nemuritor, însă în fiecare zi moare la asfințit pentru a se naște din nou în fiecare dimineață, simbolizând ciclul omniprezent viață-moarte-reînviere.