Tehnici de cusut

Unul din elementele care definesc cusăturile românești este număratul firelor pe pânză. Fantezia, rigoarea, măiestria de a lucra individual s-au transmis din generație în generație, oferindu-ne astăzi un tezaur de exemplare desăvârșite. Uneori la o singură cămașă putem distinge și câte zece puncte diferite de cusătură!

Vă prezentăm aici cele mai frecvente tehnici utilizate pentru a coase ie.

Dați click pe denumire pentru a deschide tutorialul video cu fiecare tehnică în parte. 

Brăduțul este o cusătură care se folosește la umplutura ornamentului și constă dint-un șir de puncte oblice. Se execută prima parte a ramurii ducând ața peste 4 fire în sus și 2 fire la dreapta. La întoarcere repetăm aceeași cusătură pentru a obține în final aspectul unei crenguțe de brad.

Brânelul se folosește de obicei pentru sublinierea motivelor și este o cusătură care se aseamănă cu o cruciuliță dublă.  Brânelul se coase de la dreapta la stânga și se execută înfingând acul peste 4 fire pe orizontală. Următorul pas este să luăm alte 4 fire deasupra, formând astfel o cruciuliță cu pasul oblic. Brânelul poate fi realizat pe un număr variat de fire pe verticală, în funcție de ce lățime ne dorim să obținem.

Butucii sunt o metodă mai simplă de a face 3-4 cruciulițe împreună pe o linie dreaptă. Pentru a realiza acest punct de cusătură, se duce o singură oblică, de la dreapta spre stânga calculând numărul necesar de fire cerut de model. Înapoi se fac oblicile la fiecare punct de cruciuliță, pe dos obținându-se doar linii verticale.  Pentru a nu se întrezări pânza, butucii se cos cu fir gros.

Cheițele servesc pentru unirea părților iei, dar au în același timp și un efect estetic important.  În unele zone din Transilvania, cheițele constituie un decor aparte, fiind lucrate cu fire în mai multe culori și modele de o neasemuită delicatețe. Cheițele simple se realizează deseori ori cu ață roșie pentru rolul lor apotropaic. Înainte de a le coase, cele două părți ale iei se unesc printr-o însăilare simplă.

Gura păpușii este o cusătură folosită pentru a obține efectul de rozetă și se execută din festoane alăturate, care formează un cerc sau pătrat cu mijlocul într-un singur punct. Uneori această custătură înlocuiește paietele sau fluturii metalici.

Cusătura la fir este foarte răspândită în broderia românească, fiind de o valoare artistică inconfundabilă. Această tehnică se execută prin înfingerea acului peste fiecare fir,  pentru a obține o broderie compactă care umple suprafața ornamentului cu volum.  Ea poate fi realizată atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Acest punct de cusătură formează pe față un șir de bucle care se intercalează, iar pe dos un rând de puncte egale pe linie dreaptă. Lănțișorul se folosește de obicei între alte cusături, pentru a umple și a accentua conturul ornamentului. Se execută cu acuratețe, fără a strânge prea tare firul, în așa fel încât buclele să iasă uniforme.

Această cusătură este cel mai des utilizată când avem nevoie de un contur fin al ornamentului. Puncturile sau scărița se execută mai întâi pe liniile verticale, apoi se completează cu cele orizontale. Pe dos cusătura e formată din 2 linii oblice paralele.

Rumânescuri este una din cele mai vechi și mai simple cusături. Se realizează cu fir gros pentru a marca rapid o linie dreaptă, care să aibă volum. Se coase cu pas mărunt, în linii oblice într-o singură direcție.

Steaua este o cusătură folosită pentru a obține efectul de rozetă și se execută la fir,  formând un pătrat sau romb cu mijlocul într-un singur punct. Uneori această custătură înlocuiește paietele sau fluturii metalici.

Șinătăul se folosește cel mai des în borduri pentru a marca linii drepte paralele, între care se adaugă alte tipuri de cusături. Se execută de la dreapta spre stânga, iar uneori, pentru comoditatea numărării firelor, de sus în jos. Pentru a realiza acest punct, se fac diagonale mai înclinate, în așa fel încât următoarea linie să înceapă de la mijlocul celei precedente.

 

Tivul cu găurele este un procedeu prin care se prelucrează marginea de la stani sau mâneci, pentru ca ulterior aceste părți  să fie unite cu ajutorul cheițelor. Tivul se face scoțând 1-2 fire din pânză, după ce s-a îndoit de 2 ori marginea. Se lucrează de la stânga spre dreapta, luând câte 3-4 fire împreună care formează astfel găurele decorative.