CINE SUNT MENTORII ÎN ACEST PROGRAM?

CINE SUNT MENTORII ÎN ACEST PROGRAM?

FONDATOARE MĂIESTRIA

STELA MOLDOVANU

„De când mă țin minte sunt cu acul în mână. Încă din adolescență aveam mereu tendința să-mi personalizez hainele, să le fac mai deosebite. Am ajuns să cos și o ie prin clasa a șaptea, însă atunci credeam că este doar o bluză cu floricele brodate îngrijit”.

Au trecut ani, am tot experimentat tehnici de cusut și croșetat, îmi părea că știu atât de multe:) Din pasiunea mea pentru broderie s-a născut salonul de rame MOLDECO, pe care l-am administrat timp de 18 ani alături de soțul meu în Chișinău. Toate până într-o clipă când mi s-a deschis o nouă poartă.

Ia de Nistru, „ia de la capătul lumii” și grupul Semne Cusute în acțiune a fost un nou început. pentru mine. Atunci am descoperit rostul și valoarea cămășii autentice românești. După care a urmat toată POVESTEA.

Îmi place comunicarea cu oamenii de la care pot învăța și cărora le pot împărtăși cunoștințele mele. Sunt sigură că emoțiile contează oricât de pragmatici am fi. Cred că dacă iubești omul căruia te adresezi, el poate învăța mai ușor de la tine. Așa va fi și în acest program.

CE AM REALIZAT PÂNĂ ACUM?

PASĂREA MAIASTRĂ

ACUM TE PUTEM AJUTA ȘI PE TINE! ÎNSCRIE-TE LA O ÎNTÂLNIRE 1 LA 1 CU UNA DIN REPREZENTANTELE ECHIPEI MĂIESTRIA PENTRU A AFLA MAI MULTE DETALII:

FILOLOG, COASE IE DIN 2013

PARASCOVIA LEPĂDATU

IA este povestea fără de sfârșit! De-am ști să citim mesajele transmise de simbolurile cusute, am afla adevărata istorie a acestui neam. Este în puterea noastră să nu ruinăm moștenirea primită de la străbuni, ci mai degrabă să o valorificăm, să o reproducem responsabil și să o transmitem mai departe.

IA într-adevăr îți ia mult timp, dar un lucru e cert: dacă planifici eficient programul zilei, ai rezultate. Cred că nu e zi să nu fiu cu gândul la ceea ce cos în acel moment. Ia m-a făcut dependentă de frumos, iar timpul meu liber se transformă în creație seara târziu. Atunci lucrez liniștit în conversație cu Dumnezeu.

RESTAURATOR TEXTILE, COASE IE DIN 2012

DIANA CIOBANU

Cos din plăcerea de a crea și de a descoperi unitatea mea cu universul.

Simt nevoia și responsabilitatea de a transmite mai departe povestea scrisă cu acul pentru urmașii noștri.

Nu vreau ca iile sa rămână doar în muzeu, vreau să fie purtate, căutate, admirate mulți ani înainte.

IA autentică este scutul de protecție al identitatății noastre și avem datoria să nu o lăsăm în neștire.

TRADUCĂTOR, COASE IE DIN 2015

NADIA MÎNZU

Le ajut pe cele care gustă din secretele unei cămăși în devenire pentru că și eu am fost ajutată la început.

Informație teoretică, cărți, albume, planșe se găsesc în spațiul online, doar să întinzi mâna și să iei ceea ce cauți.

Totuși, unele lucruri nu le poți înțelege decât cu acul în mână și pânza în față. Și un om potrivit alături care să te direcționeze corect.

Când cos simt echilibru, concentrare, împământare, evadare din rutină, liniște.

Vizualizez rezultatul, anticipez plăcerea de a vedea cum prind viață un val de pânză și câteva gheme de ață.

Mă odihnesc.

INGINER, COASE IE DIN 2015

CRISTINA LARII

Am ales IA cu corpul, mintea si spiritul.

Așa simt că viața mea este un proces de creație continuă, fiind preocupată de gînduri constructive, binefăcătoare și armonioase. Port cu mândrie și cu drag rezultatul muncii mele. E fascinant ce poţi face cu un simplu ac, aţă şi o bucată de pânză: scrii istorie prin intermediul semnelor cusute, transmiţi energie în prezent şi viitor.

BUCUREȘTI | CURSANTĂ MĂIESTRIA

TREI EDIȚII LA RÂND

CORINA CRISTINA CARLOGEA

Cel mai frumos și incitant curs la care am participat vreodată!

Dedicația, răbdarea cu care explicați și atenția la detalii au făcut din acest curs experiența perfectă pentru mine. 

Am ales să ajut și alte femei să învețe a coase ie pentru că împărtășind  sapi cu sârg în adâncul tău pentru a scoate la iveală lucruri închise în sertare, ramase acolo de ceva timp. Mai mult, prin documentare te îmbogățești pe tine însăți.

Pentru mine acesta este următorul pas în procesul de redescoperire de sine, început odată cu Măiestria.
Energia fiecăreia din „prietenele de cusut” îmi dă puterea de a fi mai bună, mai creativă, mai curioasă, mai documentată.

STOCKHOLM | CURSANTĂ MĂIESTRIA

TREI EDIȚII LA RÂND

ANA MARIA ȘEICĂRESCU

Structura și materialele cursului au fost mult peste așteptări.

A fost o sursă de inspirație, atât artistică cât și psihologică pentru mine.

Prin ie mi-am întregit identitatea de româncă în Suedia, am găsit o artă cu care pot să mă mândresc oriunde şi o comunitate de surori de ac.

Începând din 2020, imi dedic aproape tot timpul liber pentru ie.  Am adunat multă informație şi încă mai am de învățat, dar debordez deja şi simt nevoia să dau mai departe minunățiile pe care le descopăr. Am un sentiment de reverență pentru generațiile de femei care au transmis arta cămăşii cu altiță până la noi şi simt responsabilitatea să ținem moştenirea vie.

RECAPITULARE

PENTRU ORICE ÎNTREBARE LEGATĂ DE ACEST PROGRAM, SUNT AICI:

Stela Moldovanu

MĂIESTRIA

PASĂREA
MĂIASTRĂ

Program online de mentorat cu ghidare personalizată timp de 12 luni

Pentru a afla mai multe detalii 

despre Programul Pasărea Măiastră, 

înscrie-te la o întălnire 1 la 1 

cu una din reprezentantele echipei Măiestria.

©Copyright 2023 MăiestrIA. Toate drepturile rezervate. Toate textele si fotografiile sunt proprietatea MăiestrIA, utilizarea si copierea fiind interzise.